Pe 21 decembrie 1989, am ajuns în București cu părinții, ca turist. Și am început sa trăiesc cu adevărat

O zăresc pe frizerița care, în pofida gesturilor instinctive ale celorlalți angajați de a închide prăvăliile și de a trage obloanele, n-a închis ușa, ci a deschis larg geamurile (mereu vărs lacrimi și fiorii de atunci mă cuprind și acum). A ieșit în stradă, cu brațele larg ridicate, i-a îmbrățișat pe tineri și a strigat fericită, radicand apoi brațele spre cer: „Bravo, mamă, așa! Uraaaa!”.
Citește mai departe … Pe 21 decembrie 1989, am ajuns în București cu părinții, ca turist. Și am început sa trăiesc cu adevărat